Zori pierduți
E-o dimineață iar plină de searbăd, de singurătate,
Când din înăuntru' nu-i niciun jalon, nicio chemare,
Căci din ce-a fost, ce-au fost, e aproape fiecare
Un răzleț, poate la rându-i, în timp... pustietate.
E pofta neîmplinită de un nesfârșit taifas
De scene recitate într-un trecut scenariu
Din alt sălbatic timp, azi sticla de-un acvariu
Privit cu mult nesaț... cu visele în impas.
Se va petrece, iar plictisitor, etate,
Ce se adună în fire, nisipul pe clepsidră,
Din plaje ce mă întind la soare, ca o vidră
Ce știu că-n ape adânci îmi stă, eternitate...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.