Vremea speranţei ucise
E ropot de ploaie de vise
Şi fulgere-n minte îmi vin,
E vremea speranţei ucise,
E timpul menit să mă-nchin.
Genunchi-mi sărută cu teamă
Granitul tocit de pe drum
Şi drumul începe să geamă
Că-ncep a-l iubi la costum.
O rugă-mi atârnă de buze;
De ce nu se-nalţă la Cer?
Silabele mele-s lăuze
Şi nu mai plutesc în eter!
O ploaie de vise nebune
Ce pare acum c-a trecut,
Genunchii-mi încep să se-adune
Din drumul atât de tăcut.
poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.