Ţară în ipostaze

Dragostea de pământ de ţară rămâne o pururea ascunsă,
Nesimptomatică, cum codul de-un virus înglobat în genă,
Un saprofit ce-ţi ţine hang cât simbioza-i nepătrunsă
Şi-un neştiut, ori cunoscut, pretinde loc... o alergenă.

Se poate rupe doar liant, când pasul calcă în afară
Şi duce trup pe alt tărâm, minţind pe minte că-i la fel,
Iar mintea-şi spune că-i doar tren, ce s-a oprit în altă gară,
Poate o haltă, o escală, cum puşca în pace... pe-un rastel.

E-un dedesubt dogoritor, cum magma sufletului, caldă,
Ce poate plânge în ochi de lavă când s-a strâns, doar insurmontabil
Şi, vrea să curgă, să atingă marea, iubirea ce i-e scaldă,
Să-şi răcorească mădulare de-atât visat... în sol instabil.

E loc şi mamei adoptive, ce primitoare creşte pui,
De-i mic, ori mare şi-l adoptă şi-i face leagăn, fără lanţ,
Doar să se avânte, că-i o doică ce alăptează orişicui
Şi-şi pune cald sân la bătaie şi pat, culcuş... în loc de şanţ.

E ţara o obcină, ori mâna, întinsă ca să-i creşti în palmă
Şi gând nu poate să despartă un suflet ce-are două mame,
Că e-atât loc, de este suflet şi mult cuvânt, când nu-i sudalmă...
Dar parcă cea care te naşte, nu poate sânge să destrame...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Votează! | Copiază!