Sonetul 138
Când dragostea mea jură că-i numai adevăr,
O cred, deși știu bine că mă minte,
Ca să mă poate socoti tânăr nepriceput,
Stângaci în ale lumii măsluite subțirimi.
'N deșert astfel crezând că ea tânăr mă crede,
Cu toate că eu știu că anii buni ai vieți-mi au trecut,
Eu, zâmbitor, mă-ncred în limba-i prefăcută,
Luând chip de falsă liniștire la-ale dragostei păcate.
Dar de ce spune iubita-mi că e tânără?
Și de ce nu-i spun că sunt bătrân:
O, al Dragostei bun obicei e-n vorbe-nbunătoare,
Și Vârsta, în iubire, nu place anii-i să i-i numeri.
De-aceea cu Dragostea mă culc și ea cu mine,
Spre-a șterge păcatele noastre-n iubire.
sonet de William Shakespeare din Pelerinul pasionat (1599), traducere de Andrei Ion Deleanu
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre tinerețe
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vârstă
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre stângaci
- poezii despre promisiuni
- poezii despre minciună
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 Dan Costinas [utilizator înregistrat] a spus pe 17 octombrie 2016: |
Această versiune a Sonetului 138, ușor diferită de cea standard, mai des întâlnită, deschide «Pelerinul pasionat», volum publicat în 1599. |