Scrisoarea

Iubita mea, am coborât din munte
Pe coama unui deal ce îmbracă noaptea grea,
Alpinişti cu filele cărunte
Şi înotători cu vise la curea.

Iubita mea, am urcat o vale
Prin păduri de vanităţi deşarte.
În opoziţii crunte de acţiuni banale
Noi ne strigăm, iubirea, tare şi departe.

Despre fenomenele naturii
Vom emite cu glas articulat,
Că într–un ecou stă malul mării
Cu concentraţie de verde aromat.

De asemenea vom scrie cu putere,
Puţin vizibil, dar atât de important.
Iubita mea, suntem marca pe scrisoare
Cu gust puternic de dulce şi picant.

Scrisoarea asta ne ajută
Să fim auziţi de cei din jur,
Că virgula răsună mută
În ţesătura unui plic obscur.

Iţi voi rămâne veşnic recunoscător.
Categoric, clar şi concludent.
Iubita mea, epistolă de viaţă şi amor,
Eşti singura scrisoare şi unic document.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!