Sufletul meu înnebunește pasărea morții
Sufletul meu înnebunește pasărea morții,
Mă ascund într-un cântec de lacrimi și ape,
Ea mă caută pe corabia lunii plecată unde
Nu există cuvintele departe, aproape...
Vâscoasele aripi sunt promise atemporalului
Cu permis refuzat de-a intra în albastru,
Mi-am zidit tot neamul în istoria mea
Pusă in firida poeziei unde sunt sihastru.
Ploi de întuneric vin peste tot, peste mine,
Așchii din cer descriu meteori în formare,
Pasărea morții le prinde în cioc și gușa
Se umple cu elipse jucăușe, stelare.
Sufletul meu intră în toate formele și
Devin persoană ingrată pe corabia lunii
Care se scufundă în ochii păsării nocturne
În care funiile cresc să spânzure nebunii.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.