Eram
Eram și tineri și nătângi
Dar nu era ieșit din fire
Să râzi, apoi iute să plângi,
Nepricepând ce e iubire.
Eram frumoși, cu ochi senini
Și vise ce zburau departe
Dar cui puteai să te închini
Să-ți dea și aripi să te poarte?
Stângaci eram noi mai mereu,
Ne mai rupeam iubirea-n coate,
Spuneam că tu, spuneai că eu
N-aveam într-un nimic dreptate
Dar eram noi, oricum eram
În toată lumea asta plată,
Îți eram trunchi, îmi erai ram,
Ne înflorea iubirea toată.
Nu-nțelegeai că nu pricep
Că școala vieții nu se gată,
Când am trecut, iar s-o încep,
Al meu ar fi cuvântul "iartă".
Amar acum acest "eram"
În gura ce rostea odată
Același "te iubesc" balsam
Ce n-a fost dat să se mai poată.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.