Molipsit de liniște
Liniștea care mi te fură cu ultimul sărut pe gură...
simt pe mână incizia lunii
în timp ce orașul țipă în somn
zidindu mă prag
în carne de noapte
cu mâna sub cap
pe frunze de lemn
( m-am molipsit de liniște )
ea plutește dincolo de vise
arcuindu se în boltă pe o ultimă stea
când ceasul de jertfă
înflorește pe buze
secunde de cântec
la tâmpla cernită fără perdea
oprește ghețari
în peretele trezit din tăcere
cu pași de păienjeni
ucigași de uitare
împietrind pustiul la rădăcini
poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru David Ionel Romulus. [Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre visare
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărut
- poezii despre somn
- poezii despre secunde
- poezii despre oraș
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.