Crâncen
De ce gându-mi este gol
Și vocea-mi stă să piară?
Vorba mi-o ia mai domol
Căci dinții se incleștară.
Mi-aș dori cuiva să spun,
În mine-ncep să urlu.
Fustrarea-n mine ce o cunun
Durere-n al meu suflu.
E tristețea vehementă
Care greu suflet mi-apasă
Chiar mă doare a ta prezență
Mai bine a-i pleca și lasă.
Nu mai vreau să vii la mine,
Singur, slab o să-mi propun
Trenul ăsta nu mai vine
Dragostea-mi nu mai supun.
poezie de Răzvan Percec (28 septembrie 2016)
Adăugat de Răzvan Percec
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Răzvan Percec. [Vezi poezii despre tristețe, poezii despre trenuri, poezii despre suflet, poezii despre dorințe sau poezii despre dinți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.