Sub ploi

Atâta ploaie, de parcă îţi vine
Să-ntinzi umbrela peste tot pământul,
Căci nu mai pot fântânile a-şi ţine
De-atâta apă pietrele şi lutul.

La fel, singurătatea mea inundă
Şi cea mai slabă, mică, bucurie,
Nu are mintea unde s-o ascundă
În cea din urmă, mare bătălie.

Stăpână-i ploaia peste lumea-ntreagă,
Gonite-s păsări înspre zări străine,
Brumată este viaţa mea pribeagă
Şi toată firea toamnei se supune.

Eu şi pământul una ne vom face
Şi vom trăi aşa, sub ploi, în pace...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!