Nu e greu cu adevărat până când nu atingi ultima limită ce o credeai în tine... şi apoi, vine alta, urci şi cobori pe scara vieţii, aduni firimitri din zilele ce-ţi trec parcă prin faţa ochilor, te vaiţi în tine, o spui şi altora eventual acuzator de parcă toţi ceilalţi poartă păcatul originar iar tu nu, vrei să plângi şi n-ai cui ori ai cui dar iţi spui că nu-ţi merită lacrimile, cauţi să anini suspine în piepturi de care să te lipeşti, atingi imaginar bornele hotarelor universului tău şi-ţi plimbi inconştient dar conştiincios travaliul propriei nepuţinte de a trăi pur şi simplu! Şi ştii ce? E atât de multă teamă în lumea asta, izvorâtă din tragedii precum boala şi moartea, dublate de lipsa surselor de subzistenţă, încât zbaterea ta seamană a scâncet de bebeluş obişnuit cu ţâţa mamei în gura! Nu e greu sa traieşti fiecare 'amănunt' al vieţii tale, e greu însă să-ţi accepti propria tragedie: aceea de a depăşi teama, frustrarea şi neîncrederea în propria fericire!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Votează! | Copiază!