'Nălțăm steagul biruinței...
Pășim-nainte spre răsplată
Deși e drumu-ngust, spinos
Noi știm că-n Slavă ne așteaptă
Stăpânul cel mai credincios.
În carul Lui de biruință
Nălțăm un steag de-nvingători
Știind că e de trebuință
Să fim, de El, ascultători.
Atâtea piedici din cărare
Ne-ajută să le-ndepărtăm
Să depășim orice-ncercare,
Spre culmi de glorii să urcăm.
Privind nainte, doar nainte
În suflet energii se nasc
Să trecem chiar prin val fierbinte,
Să-nlăturăm rugini și vreasc.
În focul luptelor acerbe
Puteri sosesc la orice pas
Deși-n dușmani o ură fierbe
Ieșim cu bine din impas.
Încredințările primite
Și prin lucrări și prin Cuvânt
Ne-arată zonele-nverzite,
Ne-atrag spre adieri de vânt.
Stindardul bătăliei sfinte
Spre slava Lui îl ridicăm
Domol să trecem de morminte
În fața Tronului să stăm.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (8 aprilie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre drapel
- poezii despre vânt
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre război
- poezii despre răsplată
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.