Riduri
toamna
sosește penultima pantofii ascultă cu toată talpa vaietele
frunzelor desprinse de gol rătăcite o vreme printre
umbre contorsionate de soare
cu mâini desprinse de trup
căută un ungher sau un crâmpei din mine
în care a crescut o păpădie
care mi-a umplut degetele de lumină
pe când mă scruta curioasă
croitoreasa mi-a făcut răul cel mai mare
în timp ce probam această vaporoasă rochie galbenă
încrețită pe firul subțire al acului său
știa nu-mi plăceau crețurile adăpostind grăunți de singurătate
dar ea continua să încrețească voalul
într-o nebuloasă de nori cenușii
înainte nici nu mă intrigau nici nu mă dureau stăruințele
și totuși acum cât de neajutorată mă simt
când vine vorba să resping o părere mă rotesc
rochia aceasta mi se pare mai grea ca o toamnă
plină de căzături și răni
ace și ațe nu-s pentru a coase păpădiei rochie de voal
nici umbreluță nu-i să-i apere trupul de ploi nepăsătoare
nu există niciun leac credeam că uitasem
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marilena Tiugan. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.