LXI

Slăvite fie clipa, ceas şi loc,
meleag şi an, şi anotimp şi lună,
şi ziua-n care ochii tăi, stapână,
în mine aprins-au vâlvătăi şi foc.

Şi-n veci slăvit dintâiul dulce dor
în care-am ars cu dragostea-nfrăţit,
şi arcul cu săgeata aţintit,
şi rănile ce-adânc în piept mă dor.

Slăvite fie vorbele ce eu,
(o, câte!) le-am rostit chemând spre tine,
şi lacrimile, şi suspinul greu,

şi versul scris ce faima ta prin mine
o spune lumii-ntregi, şi gândul meu
ce-i doar al tău şi neîmpărţit cu nime.

sonet de Petrarca
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!