Singur, fără nimeni

Ferească Dumnezeu, dacă mai poate,
pe fiecare, de singurătate,
acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
ferească-mă de mine Dumnezeu.

Ferească-mă noroiul de noroaie,
ferească-mă plouândul nor - de ploaie,
ferească-mă singurătatea mea
ca singur să mă nărui pe podea.

Şi gura să-mi aud cum milă cere,
vreunor paşi din vreo apropiere,
şi, fără nimeni, să mă sting în glas,
pe lume cât de singur am rămas.

Atât de singur sunt pe-acest pământ,
că nimeni nu va şti dacă mai sunt.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Votează! | Copiază!