Voi privi totul și pe toți ca și cum ar fi pentru prima oară mai cu seamă lucrurile mici, cu care m-am obișnuit, uitând de vraja care le înconjoară. Vreau să privesc pentru prima oară soarele, dacă mâine va fi cer senin. Vreau să urmăresc încotro se îndreaptă norii, dacă cerul va fi acoperit. Întotdeauna mi se pare că nu am timp de așa ceva sau nu îi dau importanță. Ei bine, mâine mă voi uita la drumul norilor sau la razele soarelui și la și la umbrele cărora le dau naștere acestea. Pentru prima oară voi zâmbi fără vină, fiindcă bucuria nu este păcat. Pentru prima oară mă voi feri de tot ce mă face să sufăr, pentru că suferința nu este o virtute. Nu mă voi plânge de viață, spunând: totul e la fel, nu pot să fac nimic pentru o schimbare. Fiindcă trăiesc ziua asta ca și cum ar fi prima și voi descoperi de-a lungul ei lucruri despre care nu am știut niciodată că se aflau acolo. Chiar dacă am trecut prin aceleași locuri de nenumărate ori și am spus "Bună ziua" acelorași oameni, astăzi acest "Bună ziua" al meu va fi altfel. Nu vor fi cuvinte de om învățat, ci un fel de a-i binecuvânta pe ceilalți, dorindu-mi ca toți să înțeleagă însemnătatea faptului că sunt în viață chiar și atunci când nenorocirea ne dă târcoale.
Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Ziua de mâine"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.