Invictus

Dincolo de noaptea la care sunt expus,
Neagră ca o groapă de la un pol la altul,
Îi mulţumesc, oricare-ar fi zeul acolo sus,
Pentru sufletul meu de neînvins, înaltul.

În încleştarea zilei n-am dat înapoi,
Nici n-am scâncit când mi-au smuls scalpul;
Sub cnutul crunt al sorţii, sub nevoi;
Deşi rănit, eu nu mi-am plecat capul.

Dincolo de-acest tărâm de lacrimi şi de ură
Se desluşesc umbrele ororii cerând vamă –
Şi, totuşi, anii care de mine nu se-îndură
Mă vor găsi aici, demn şi fără teamă.

Nu contează povara grea,
Nici cele scrise-n stele, an de an,
Eu sunt stăpân pe soarta mea
Şi-s, sufletului, căpitan.

poezie de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!