Crucea cu raze

Am ochii cei mai gravi din lume,
Vechime pusă-n cruci cu raze
Pe-ntinse vetre cu topaze
Pe care-s scrise-n sânge nume

De regi, de sfinţi, de traci şi geţi,
De daci, valahi sau chiar rumâni,
Nemuritori ce-au fost stăpâni
Pe lupul alb cu şapte vieţi.

În ochii mei zidiţi sunt munţii
Şi valurile Mării Mari
Pe unde au intrat samsari
Să-şi pună semne-n crucea frunţii.

Noi am pornit la vânătoare
De ani şi ani, de multe mii,
Din a Olteniei câmpii
Stârpind otrăvi cotropitoare.

Acum când zarea e albastră
Şi-şi face cuib în tâmpla mea,
Mai văd istoria o stea
Şi toată lumea ruda noastră.

Copacii ei sunt ţări anexe
Pământurilor nesfârşite,
Cocioabelor împodobite
De semne tracice conexe.

Tu, ca o libelulă-n palmă
Îmi aduci stările iubirii
În care-nfloresc trandafirii
În trupeşa lumină calmă.

Noi ne iubim în frunza zilei
Care răsare din tăceri,
Secretul marilor plăceri
Vine din genele Sibilei.

E toamna mea un gând profund,
O candelă ce arde starea
Crucii cu raze cât e marea
Ce-ascunde aurul pe fund.

Aşa-i istoria, în toate,
Întinde praful valuri, valuri
Unde-s ascunse idealuri
Pentru-ncercări fără păcate.

Ochii mei vor vis şi nume,
Crucea cu raze tu o ţii
S-o pui în sânge la copii,
Să scoată adevăru-n lume!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!