Am să înalţ

Am să înalţ un mausoleu în aer,
Într-o culoare mov şi fără vaier,
Nonconformist şi insipid şi simultan,
Ca un proverb sau epitalam.
Să-mi fie trupul risipit în pulberi,
Suflet al meu, tu nu ai să mai suferi,
Inadecvat la viaţa viitoare,
Schimbându-mi cursul precum râul înspre mare,
Indiferenţă, pace şi cadenţă,
O remediere la o ultimă scadenţă,
Un loc comun, o meditaţie, mixtură
Pentru durerea ce mă-mbată şi mă fură,
Megalomanic, antologic, providenţă,
Memento mori, pace şi cadenţă.
*******************************
Capul meu stă pe tava privirilor voastre,
Tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n fereastră,
Cum de nu pot muri după ce am scris un poem?
Înalţ privirea, în jurul meu nu s-a schimbat niciu semn,
Nu mai pot citi, nici ochii să-i închid,
Lumina mă orbeşte, sunt ca o frunză în vid.
***************************************
Soldaţii s-au pierdut în mlaştinile istoriei,
Au trecut peste sârma ghimpată, s-au ridicat pe socluri,
Iar eu mă curăţ încet, de păcate mă curăţ, prin arderea lentă a unei lumânări,
Unde e casa tăcerii?
Cineva mi-a dat cheia, dar nu cunosc casa, nici uşa spre nicăieri.
Sângele zvâcneşte în ochi, în gură, priveşte-mă,
În jurul nostru este o vijelie grozavă,
Iubito, hai să ne ascundem
Sub blana uriaşului urs ucis de atlanţii pe care nu i-a văzut încă nimeni.
Cum să ridic eu noaptea aceasta ca pe un munte?
Iarba e pârjolită, ochii sunt pârjoliţi,
Apele se întunecă, ce vânează şarpele
Când adună veninul sub colţi?
Ploaia le spală pe toate.
Auzi cum bate inima Universului?
Vântul străbate creierul meu obosit,
Doar pianul mai poate aduce-alinare,
Brusc goarna Infernului năvăleşte în pacea bolnavă.
Oamenii aleargă, ei caută un adăpost,
Noi ne privim, tăcem, ce să vorbim?
Prea mult am vorbit într-o viaţă.
E vreme sărutului, este?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!