aproape noapte de toamnă
precum căderea obosită a frunzelor
este cadranul și acele lui grele
umerii acestui amurg
mă împing, întunericul nu mă mai înspăimântă
țipătul scurt, bătaia de aripă, pasăre nevăzută
încâlcită-n desișul ultimei păduri
gândurile mele, bezmetice chemări, iată frica mea
frica mea ascuțită
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre toamnă
- poezii despre spaimă
- poezii despre păsări
- poezii despre păduri
- poezii despre noapte
- poezii despre gânduri
- poezii despre frunze
- poezii despre frică
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.