Armăsarul alb
Cândva,
Am știut un armăsar alb
Se umfla în pene
La fiecare tropot,
Ca să nu i se vadă pâlpâirea
Sub arcuirile de mătase
Își lua uneori zborul
Mai sus decât gândul,
Doar când nu era văzut,
Pentru a nu mistui vraja
Privea iepele doar la glezne,
Ochii lor erau cu două tăișuri,
L-ar fi putut despica
În curcubeie
Nu mai știu de el,
Doar îi mai aud trapul
Printre bătăile inimii
Când e pace
poezie de Lucian Velea (16 iulie 2016)
Adăugat de Lucian Velea
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Vezi și următoarele:
| Victoria Zuza [din public] a spus pe 25 iunie 2017: |
| Idee stupidă și exprimare banală. Are un ton caraghios care e departe de poezia autentică. Rușine pentru o asemenea bâiguială... care pretinde a fi poezie, pusă pe site, alături de mari poeți |
| Agamemnon [din public] a spus pe 27 iunie 2017: |
Victorițo!
Vorbești
de parcă tu
ai inventat
"poezia autentică".
Poetul privea iepele
"doar la glezne"!
Dar nu se refera la tine... |
| Yorick [din public] a spus pe 27 iunie 2017: |
O poezie nici mai bună nici mai slabă decât altele, din acest registru de exprimare literară.
A-i atribui atâtea "superlative" precum ante-comentatoarea, este un egzercițiu de imensă... subtilitate critică.
Invocații mari poeți nu par a fi prea deranjați de companie; ba chiar tac mâlc. |
| Ionuț Caragea [din public] a spus pe 27 iunie 2017: |
| Pegas, simbolul intelepciunii si al gloriei pana la Renastere, apoi simbolul poeziei. Un palimpsest mitologic destul de reusit, mai ales ca el face trimitere la conditia celui care l-a scris, o conditie ce implica trecutul glorios si o schimbare radicala/tragica in viata. De apreciat este ca, prin poezie, autorul incearca sa-si regaseasca aripile... Iar eu zic ca este pe drumul cel bun. |
