Plimbare
Străjerul apăru în noapte de nicăieri.
Era mai impunător ca niciodată, părea un
uriaș, așa cum stătea, drept, în armura bombată,
cu picioarele metalice înfipte solid în pietrele străzii,
sub unduirile de lumină ale lunii.
În spatele lui se profila podul și râul liniștit,
aproape nemișcat.
"A apărut străjerul, mi-ai spus, în timp
ce ne plimbam și te strângeam la umărul meu.
Și pare mai falnic ca niciodată... Să-l atingem,
să-i atingem măcar o dată armura!"
"Străjerul nu poate fi atins, ți-am răspuns eu. Să nici
nu te gândești măcar vreodată să-l atingi pe străjer!
Străjerul nu poate fi atins. Ar dispărea cu totul și pentru
totdeauna și, odată cu el, întunericul nopții, și noi am dispărea
odată cu el. Nu ar mai rămâne nimic din noi, din dragostea
noastră", ți-am spus eu în timp ce tu îți culcai
capul la pieptul meu și pașii ne purtau de-a lungul
râului, pe strada umedă și pustie, cu arcade de piatră.
"Să nu vă îndepărtați!", ne ajunse din spate, după un timp,
glasul lui tunător. În curând va trebui să plecăm. Se apropie
lumina tare a răsăritului."
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre râuri
- poezii despre noapte
- poezii despre întuneric
- poezii despre poduri
- poezii despre plimbare
- poezii despre picioare
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.