Maşina timpului

Spuneţi-mi, cât e ora?, căci ceasurile ţipă
Din iarba cea turtită de tăvălugul minţii
Şi sub dictatul vremii abdică-n masă prinţii,
Şi toţi profanatorii de vieţi fumează pipă.

Spuneţi-mi, cât e ora de tremură copacii?
Sub umbra lor bolnavă de se vânează câinii?
Aduceţi pârlitoarea pe secătura mâinii
Şi-un popă peste naţie să biciuiască dracii.

Spuneţi-mi, cât e ora?, căci mă arunc în mare,
Afară bate vântul prin vieţi contemporane,
O iau înspre adâncuri ca-n bunele romane,
Către acele linişti de clar-obscur şi sare.

Spuneţi-mi, cât e ora când pântecul femeii
Păpuşi de cârpă naşte, cu drumul previzibil
Şi-n cinematografe doar Omul invizibil
Mai intră fără plată, să vadă cum tac mieii?

Dar nu-mi răspunde nimeni... Aţi amuţit cu toţii?
Privatizări de grote au evacuat şi timpul?
M-ascund într-o pendulă, să-mi crească-acolo nimbul
Şi să-mi înalţe imnuri de slavă hughenoţii...

Dă jos, deci, anticare, pendula-aceea neagră,
Nu vreau nici limbi, nici arcuri, mi-e de folos cutia,
Îţi las chenzina toată ‒ m-aşteaptă veşnicia
Să curăţ de prin sate istoria de pelagră!

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Votează! | Copiază!