Dezzidirea

O să îmbătrânesc gândind la tine,
Şi ce folos că prea bătrâni vom fi
Să mai avem puterea de-a zidi
Acea uitare-a sinelui de sine.

Mi se vor împlini soroace grele.
O să începi să şchioapeţi în curând
Şi n-ai să ştii, pe gleznă lunecând,
Că te slăbeşti în patimile mele.

De ce trăim o viaţă separată?
Destinul nostru este scris de mult,
Veni-va poate vremea să ascult
Acelaşi timp comun cum o să bată.

M-am ascuţit în simţuri ca o fiară,
Mii de oglinzi mă strigă peste tot,
Dar te ghicesc unde te-ascunzi, căci pot
Să te focalizez pe-un vârf de gheară.

Mă va costa prea lunga risipire.
Nu ştiu cât voi putea să te iubesc
Şi ce va mai rămâne pământesc
Când te voi scoate vie din zidire.

Un cavaler rămân, un om subţire,
Un visător mai sincer ca oricând,
Înaintând atent pe-un lat de gând,
Prin purgatorii albe de iubire.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Votează! | Copiază!