Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Boarea ultimului grâu

Ochiul lui nu mai vestește ploaia.
Nici un zvon nu mai licăre; pojghiță
de uscăciune l-a acoperit între timp, prin care
el vede, dar nu mai spune nimic.
Ochii lor spălăciți, albaștri și verzi,
nu mai sunt de mult fântânile de rod
ale neamului, și nici de luptă. Căutătura
neagră, vulturească a rămas în poveștile babelor;
îngălbenit e de alcool în ochi și-n sămânța
cu care altădată boierii vroiau să-și ridice
sângele stirpei.

E o vară cumplită.
Femei și bărbați în alaiuri mute,
în noianul disperării,
umplu bisericile, curțile parohiale:
rugi lungi, fierbinți – și nici o minune!
Au nu știu ei că slava din uscăciune nu deschide
fiarele ploii? Sunt legi nescrise – că-n fața lui Dumnezeu
chiar lacrima seacă tot izvorăște de undeva.
Dar ei? Ei de ce nu se roagă și țipă
și obrajii lor rămân uscați ca 'nainte de Facerea Apei?
Pentru ce afară, pe uliți, fetele goale, încinse cu frunze,
se-nvârt despuiate până cad în tină
cu gâtlejurile arse, cu gurile deschise
bând nisip fierbinte?

Nu, jertfă dau, înmoaie uscăciunea cu ceva:
sângele sufletului se ridică și unge rana din cer,
ori se scurge prin tălpi în crăpătura pământului –
Fiindcă ei, cu ochii lor secați, ajung să-și vândă
carne din carnea lor – animalele crescute cu greu!
Nu mai e apă... Nici preț pe vaci și pe porci nu mai cer,
le dau să scape de povară, le dau fără preț...
Îi sărută pe boturi, pe frunte, dar niciunul nu plânge!
Ochiul lor nu mai vestește ploaia.
Rămâne deschis spre holdele arzânde
și parcă-l strânge boarea ultimului grâu...

poezie de din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Dragoș Niculescu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook