Ei
Ei vor veni. Stând după colț.
Au poate gândul să-i întoarne?
Ești numai spaimă, ești de carne.
Au ghiare lungi, de fier au clonț.
Cu toate simțurile goarne,
Trăiești uciderea de bolți.
Ei au copite și au coarne,
Au pușcă și în pușcă gloț.
Călări pe cai de-apocalipsă,
Din a pământului elipsă
Făcând verigheta nunții lor:
Ea-nseamnă dansul rotitor
Al stelelor, în ochi ce mor,
Și două mii de ani eclipsă.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.