Indigo

Noaptea cineva-mi pune pe uşă
Un indigo imens,
Şi tot ce gândesc apare, instantaneu,
Şi pe partea de dinafară a uşii.

Dau buzna spre locuinţa mea
Curioşii din toată lumea,
Îi aud cum urcă scările.
Cum iau treptele pe tălpi
Şi le pun înapoi
La-ntoarcere.

Sunt păsări de toate neamurile,
Câini păzitori de lună,
Drumuri de trecere,
Şi salcâmi bătrâni,
Suferind de insomnie.

Îşi pun pe nas ochelarii
Şi mă citese emoţionaţi,
Ori ameninţând cu pumnul,
Fiindcă despre toate eu mi-am format
O idee exactă.

Numai despre sufletul meu
Nu ştiu nimic,
Sufletul care-mi scapă mereu
Printre zile,
Ca o bucată de săpun
În baie.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!