Râul

Din culmea unde, mai presus de nor,
Doar gheaţa îşi sculptează diamantul,
Te prăvăleai, gigantic clocotitor,
Cât zarea-ntins, haotic ca neantul.

În jurul tău, frânturi de stîncă, lut,
Cadavre ale florei uriaşe,
Monumentau un nenturnat trecut...
Şi nicăieri, în goana pătimaşe,

Reflux liniştit nu locuia
Cu lumea lui năvalnicele ape...
Dar anii au trecut... Din matca ta,
Prea strîmtă-atunci, ai dispărut aproape.

Oglindă călătoare, cer mobil,
Te-ai încadrat într-o uşoară spumă
Şi-ţi porţi acum cristalul tău steril
Spre-a mărilor îndepărtată brumă.

Dar murmurul, acord eternizat,
Neîncetat mărirea ta o plânge;
Şi-ntregul tău trecut, pietrificat,
În unda potolită se răsfrânge.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!