După melci

Dintr-atâţia fraţi mai mari:
Unii morţi,
Alţii plugari;
Dintr-atâţia fraţi mai mici:
Prunci de treabă,
Uzi, peltici,
Numai eu răsad mai rău
(Mai năuc, mai nătărău).
Dintr-atâţia (prin ce har?),
Mă brodisem un hoinar.

Eram mult mai prost pe-atunci...

Când Păresimii, prin lunci,
Răspândeau pietriş de-albine,
Ne părea la toţi mai bine:
Ţânci ursuzi,
Desculţi şi uzi,
Fetişcane
(Cozi plăvane),
Înfăşate-n lungi zăvelci,
O porneau în turmă bleagă,
Să culeagă
Ierburi noi, crăiţe, melci...

Era umed în bordei...
Şi tuleam şi eu cu ei

I

Tot aşa o dată, iar,
La un sfânt prin Făurar,
Ori la Sfinţii Mucenici,
Târla noastră de pitici
Odihnea pe creastă, sus.
Eu voinic prea tare nu-s.
Şi din fugă,
Subt o glugă
De-aluniş, pe-o buturugă
Odihnii
Şi eu curând...

Vezi, atunci mi-a dat prin gând
Că, tot stând şi alegând
Jos, în vraful de foi ude,
Prin lăstari şi vrejuri crude,
S-ar putea să dau de el:
Melcul prost, încetinel...
Din ungher adânc, un gând
Îmi şoptea că melcul blând
Subt mormânt de foi, pe-aproape,
Cheamă omul să-l dezgroape...

Şi pornii la scormonit
(Cu noroc, căci l-am găsit).

Era, tot, o mogâldeaţă:
Ochi de bou, dar cu albeaţă.
Între el şi ce-i afar'
Strejuia un zid de var.
« Ce să fac cu el aşa? »
Vream să-l văd cum se dezghioacă,
Pui molatec, din ghioacă ;
Vream să-l văd cum iar învie
Somnoros din colivie...

Şi de-a lungul, pe pământ,
M-aşezai ca să-l descânt:
« Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vărgat
Şi ferecat ;
Lasă noaptea din găoace,
Melc nătâng, şi fă-te-ncoace ;
Nu e bine să te-ascunzi
Subt păreţii grei şi scunzi ;
Printre vreascuri cerne soare,
Colţi de iarbă pe răzoare
Au zvâcnit, şi muguri noi
Pun pe ramure altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapădă cojoace,
Şi tu încă subt găoace!
Hai, ieşi
Din cornoasele cămăşi!
Scoate patru firişoare
Străvezii, tremurătoare,
Scoate umede şi mici
Patru fire de arnici ;
Şi agaţă la feştile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de mărgărint
Îmbălatul tău argint...

Peste gardurile vii
(Colo-n vii),
Ori, de vrei, şi mai la vale,
Pe tarlale,
Hai, întinde brâu de bale... »

După ce l-am descântat,
L-am pus jos,
Şi-am aşteptat...
Înserase mai de-a bine ;
Crengi uscate, peste mine,
Bâzâind la vântul strâmb,
Îmi ziceau răstit din drâmb...

Năzdrăvana de pădure,
Jumulită de secure,
Pe furiş
Şi pitiş
Tot scurta din luminiş.

Din lemnoase văgăuni,
Căpcăuni
Îi vedeam pieziş
Cum cască
Buze searbăde de iască ;

Şi, vârtoşi,
Ochi buboşi
Înnoptau subt frunţi pestriţe
De păroase
Şi bărboase
Joimariţe.

Şi cum stam subt vânt şi frig,
Frânt cârlig,
Iscodind cu ochii treji
Mai în sus de brână drumul
Unde seara ţese fumul
Multor mreji,
Pe subt vreascuri văzui bine
Repezită înspre mine
O guşată cu găteji.

Chiondorâş
Căta la cale ;
De pe şale,
Când la deal şi când la vale,
Curgeua betele târâş.
Iar din plosca ei de guşe
De mătuşe
Auzeai cum face « hârrşi »...
Plâns prelung, cum scoate fiare,
Plâns dogit,
Când vreun şarpe-i muşcă gheara,
Muget aspru şi lărgit,
De vuia din funduri seara...

Mi-a fost frică, şi-am fugit!

II

Toată noaptea viscoli...
În sat încă n-ajunsesem,
Că porni, duium, să vie
O viforniţă târzie
De Păresimi.
Vântura, stârnind gâlceavă,
Albă pleavă ;
Şi cădeau şi mărunţei
Bobi de mei...
(Ningea bine, cu temei).

În bordei,
Foc vârtos mânca năprasnic
Retevei.
Pe colibă, singur paznic,
M-au lăsat c-un vraf de pene...
Eu... le culegeam alene ;
Moşul Iene
Tot venea de prin poiene,
Să-mi dea genele prin gene,
Şi, trudit,
Lângă vatră prigorit,
Privegheam prelung tăciunii,
Umbre dese,
Ca păunii,
Îmi roteau prin hornul şui
Leasa ochilor verzui...
Şi-mi ziceam în gând:
« Dar el,
Melcul, prost, încetinel?
Tremură-n ghioacă, vargă,
Nu cumva vrun vânt să-l spargă ;
Roagă vântul să nu-l fure
Şi să nu mai biciuiască
Bărbi de muşchi, obraji de iască
Prin pădure.
Roagă vântul să se-ndure. »

De la jarul străveziu,
Mai târziu,
Somnoros venii la geam.
(Era-nalt, nu ajungeam.)
Dar prin sticla petecită
Şi prin gheaţa încâlcită
Fulgera când des, când rar,
Prăpădenia de afar' ;
Podul lumii se surpase,
Iar pe case,
Până sus, peste colnic,
Albicioase
Şi foioase,
Cădeau cepi de arbagic.

Mi-adusei atunci aminte
C-auzisem mai-nainte
De o noapte între toate
Urgisită,
Când pe coate
Guri spurcate
Suflă vânt,
Să dărâme
Din pământ...
Când pe un sloi, rupând din pită,
Baba Dochia-nvălită
Cu opt sărici
Stă covrig,
Stă de-nghite
Şi sughite
Şi se vaicără
De frig.
Hei, e noapte-aceea, poate!

Înapoi
La fulgii moi,
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gândul sus, la el,
Şoptii:
- Melc încetinel,
Cu n-ai vrut să ieşi mai iute!
Nici viforniţă, nici mute
Prin păduri nu m-ar fi prins...
Iar acum, când focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene,
Şi alene
Să chemăm pe moşul Iene
Din poiene,
Să ne-nchidă:
Mie gene,
Ţie
Cornul drept,
Cel stâng,
Binişor,
Pe când se frâng
Lemne-n crâng.
Melc nătâng,
Melc nătâng!

III

Dintre pene şi cotoare,
Gata nins,
Cum mijea un pic de soare
Pe întins
(În câmpie
Colilie,
Războind cu lunecuşul ;
Şi pieziş
La povârniş,
Din ţăpoi săltând urcuşul),
Mă-ntorsei subt aluniş...
Şi-l zării lângă culcuşu-i
De frunziş...

Era, tot, o scorojită
Limbă vânătă, sucită...
O nuia, ca un hengher,
Îl ţinea în zgărzi de ger!
Bale reci
(Aspre benţi ce se-ntretaie)
Sus, pe vreascurile seci,
Îl prindeau:
O frunză moartă, cu păstaie.
Şi pe trupul lui zgârcit
M-am plecat,
Şi l-am bocit:
- Melc, melc, ce-ai făcut,
Din somn cum te-ai desfăcut?
Ai crezut în vorba mea
Prefăcută... Ea glumea!
Ai crezut că plouă soare,
C-a dat iarbă pe răzoare,
Că alunu-i, tot, un cântec...
Astea-s vorbe şi descântec!
Trebuia să dormi, ca ieri,
Surd la cânt şi îmbieri,
Să tragi alt oblon de var
Între trup şi ce-i afar'...
Vezi?
Ieşişi la un descântec ;
Iarna ţi-a muşcat din pântec...
Ai pornit spre lunci şi crâng,
Dar pornişi cu cornul stâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!

Iar când vrui să-l mai alint,
Întinsei o mână-amară
De plâns mult...
Şi, dârdâind,
Două coarne de argint
Răsucit se fărâmară.
Că e ciunt nu m-am uitat...
Ci, în punga lui de bale,
Cu-nsutite griji, pe cale
L-am purtat
Legănat:
Pungă mică de mătasă...
Iar acasă
L-am pus bine
Sus, în pod
(Tot lângă mine),

Ca să-i cânt din când în când
Fie tare,
Fie-n gând:

« Melc, melc,
Cotobelc,
Plouă soare
Prin fânaţuri şi răzoare,
Lujerii te-aşteaptă-n crâng,
Dar n-ai corn –
Nici drept,
Nici stâng ;
Sunt în sân la moşul Iene
Din poiene ;
Cornul drept,
Cornul stâng...
Iarna coarnele se frâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng! »

Dintr-atâţia fraţi mai mari:
Unii morţi,
Alţii plugari;
Dintr-atâţia fraţi mai mici:
Prunci de treabă,
Uzi, peltici,
Numai eu răsad mai rău
(Mai năuc, mai nătărău).
Dintr-atâţia (prin ce har?),
Mă brodisem un hoinar.

poezie celebră de Ion Barbu (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!