Monolog

Salută tu - anul! Răstoarn-apoi brazda
şi-ntinde-o visând până-n soare răsare.
În palma ta rodul cădea-va deplinul,
cum cade la capăt de vrajă - aminul.

Izvoarele toate şi focul, trabanţii,
îi poartă deasupra, în mână, Înaltul.
Adaugă tu pasului numai încrederea,
evlavia, grija şi saltul.

Salută tu - anul! Lărgeşte-ţi fiinţa şi peste
cea margine crudă care te curmă.
Vezi, pulberea pragului ţine de tine
la fel ca şi sfera şi luna, din urmă.

Sporeşte-ţi cântarea precum se cuvine,
dă ceasului înţelepciunea ce-o ai.
Norocul de aur, visatul, sub streşini
ţi-l dăruie şarpele casei şi zeii din plai.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!