o șoaptă m-ajunge
Am mers
Am tot mers și
nicio urmă lăsată, parcă
tălpile ar fi plutit
nimic
să poată întâmpina vântul
doar umbra lor developată
pe un cristal azi cioburi iată
M-aș bănui că încă nu-s născut
sunt undeva un suflet în «stand by»
dacă n-ar fi amarul
și ciob în călcâi, deși
nu șchiopătez, am tot mai des iluzia
proiecții derulând
o șoaptă mă ajunge: schimbă pasul!
și-am început să merg în mâini apoi
înalt pe-o sârmă doar a mea un fel de fulger
lăsând urme pe norii vineții, vedeți?!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre prezent
- poezii despre nori
- poezii despre naștere
- poezii despre mâini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.