Statuie de sânge

cântecul cocoşilor dărâmă
noaptea merele din pomu-ntunecat
se-nvânesc meridiane lungi în păsări
sudicelor mări în taină le răspunde
sarea strânsă-n ţărm de os copilăresc
foarte-aproape este clipa
aerul mai gol îşi cere
dreptul lui la sbor ceresc
insula euthanasică trecând
smulge fără încetare
si din ce în ce mai blând
trupul nostru ce se vrea
liniştei redat
fruncea-n carul mare poate
inima într-un luceafăr
şi desfăşuratul sânge
pe fantasma de catarg

auzul născut pentru stele
mirosul pentru creşterea fructelor
tot ceea ce se desprinde de mine
întorcându-se înmulţit
toamna aceasta suprapusă
pe toamna acestor strămoşi
în catedralele cărora strig
m-au învăţat de mine să mă despart
printre arbori
o clipă
fumegător să-mi rămână
sângele depăşit
singur rostind
cuvinte fluturătoare
aprinse în ei
mistuindu-se către apus

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!