Ciudatul călător

nu vin albinele niciodată
în capelele cu morţi
să sugă sucul lânced
din coroanele cu flori
nici păsările nu-şi iau zborul
din streaşină de cremator
spre norul gros eliberat
de trupuri

vin numai rudele morţilor
cu haine transformate
de ceremonie
străbat aleile sau urcă dealul
plâng si se zbat
smulgându-şi părul
logodnice neveste mame şi
surori
bărbaţi din lanţul cărora s-a
rupt
câte-o verigă trainică de neam

şi-aceştia poate nu sunt decât umbre
când vine-acolo fără să se-anunţe
un călător ciudat

cu hainele de drum boţite
de nesomn prin porturi şi prin gări
de raza unui semafor
rănit neclar în spate
şi încălzit de coşul
vaporului de pasageri
priveşte totul de departe
din răbufnirea unei alte
planete pe pământ neauzite încă
nu-i sunt nici rude morţii
nici prieteni
el vine numai sa-şi aducă-aminte
şi cine e şi cum îl cheamă
şi care-i locul lui în univers
pleacă agale seara
nehotărât şi la-ntâmplare
când se răreşte lumea
şi porţile se-nchid
în lacăte cu trandafiri
ciudatul călător
care surâde parcă

poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!