Şi pentru că toate monadele umane sunt individuaţii ale aceleiaşi substanţe "adamice", ele sunt mădulare ale aceluiaşi corpus mysticum. Există o solidaritate transcendentală a umanităţii. Consubstanţialitatea monadologică este holistică: toţi se conţin pe toţi. În virtutea unităţii de esenţă a umanului, eu îi conţin pe toţi, toţi mă conţin pe mine. Nu există separabilitate în marele organism "macroantropic" a cărui lege este fraternitatea. Această solidaritate mistică explică universalitatea păcatului primordial şi persistenţa lui fenomenologică. La acest nivel, nu mai există singularitate pură, nu mai există nominalismul monadologic al individului excepţional. La fel cum gemenii com-pătimesc printr-o stranie osmoză energetică, toţi oamenii resimt solidar, dar pe niveluri adânci inactuale, simbioza parazitară cu răul, şi episoadele lui acute la nivel individual care se propagă intersubiectiv.

Vlad Mureşan în revista Idei în dialog, an IV, nr. 2 (41), "Crimă şi pedeapsă. O interpretare arhitectonică"
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!