În rotundul vocalei

Mereu am ezitat între uimire
şi grav, între rotundul vocalei şi clipa
evadărilor în larg,
când luna plină işi etala
strailele brodate, în legănări
de ape.

Pâlpâitoare tonuri de lumini
şi semne s-au furişat
în zborul unei şoapte şi, deghizate,
umbrele,
s-au cuibărit pe rând,
în prima bătaie de inimă
ce n-a primit botezul cenuşilor
adevărate.

Mereu am căutat un răspuns
când luna vlăguită
se stingea,
în sunetul tânguitor al luminii,
şi niciuna din şoaptele voalate
ale zilei,
nu m-a avertizat
că vulcanii au nevoie doar de o scânteie
pentru a-şi revendica
supremaţia...

12 iulie 2014

poezie de Valentina Becart (12 iulie 2014)
Adăugat de Valentina Becart
Votează! | Copiază!