Comănești...
Nici n-ai cum să nu-l iubești
Când cu fală îl pășești
Și-n splendoare îl privești
De la primul cartier,
De la pământ pan' la cer,
Te îndrăgostești lejer
De orasul muntelui,
Verdelui, Trotusului.
În bătaia timpului...
În bătaia lui de soare,
Pe-a petalelor covoare
Ce te umple te candoare;
Comănești e-orașul care
Are-izvoade seculare,
Cât-îi el din zare-n zare;
Avem sânge de pagani,
De la carpi, de la cumani,
De moșneni, nu de sărmani;
E-un oraș ca oricare-altu'
Ce și-a primenit bazaltu'
Și urmându-și voios saltu'
Stă în slujba orișicui
Dacă politețe-i pui,
Are el farmecul lui!...
Nu-i găsești nicio chichiță,
Are nerv, are și spiță,
Are și-o distinsă viță;
Dacă n-ai trecut prin el,
Călătorule rebel,
Ia și-ncumate nițel,
Pe picioare nu în brânci,
Firul apelor adânci
Ce desparte multe stănci,
Ce desparte-orașu-n două
Și pe lună și pe rouă,
Frumuseți date doar nouă;
Și înconjurat de munți
Parc-ar fi semețe frunți,
Cu Nemira și Berzunți,
Ciucului și cu Goșmanu
Să-ntrețină asăuanu'
Vermeșteanu, zăvoianu'
Într-un glas, comănășteanu'...
Un oraș de basm firesc,
Pe un soclu strămoșesc....
Comănești, eu te iubesc!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (21 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre munți
- poezii despre verde
- poezii despre sânge
- poezii despre rouă
- poezii despre picioare
- poezii despre oraș
- poezii despre inocență
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.