Ca silabele unui mare pian

Pot sta treaz o noapte întreagă lângă tine, în întuneric,
E o nebunie, recunosc, dar mie îmi place şi
Tot ce îmi place mă odihneşte. Cunoaşte-mă!
Spune noaptea, cunoaşte-mă!, spune sufletul,
Cunoaşte-mă! spune lumea de forme a nopţii.
Îmi deschid încet floarea craniului, îmi deschid
Venele, îmi deschid întreaga poartă de sânge,
Deschid auzul, ca o membrană imensă,
Deschid nervii, ca o plasă de fire electrice,
Pun şira spinării să stea la pândă, şi ea, ca hiena
În pustiu, îşi scoate ghearele şi aşteaptă.
Veniţi sunete!, spun, veniţi sunete!; şi ele vin,
Ca silabele unui mare pian, ca o rostogolire calmă de ape.
În fiecare noapte alte sunete, mai ciudate şi mai difuze.
Dacă închid ochii le văd, ca nişte forme aeriene,
Plutind în dezordine peste străzi, purtate de curenţi,
De vântul subţire al nopţii. Aş putea alcătui viaţa
Numai din sunete, mi-aş putea-o imagina,
Totul ar putea fi construit numai din sunete:
Muntele, oraşele, animalele, oamenii, dragostea, somnul,
Foşnetul coapselor tale, trupul tău pâlpâind sub cearceaf,
Respiraţia ta, ca un abur dulce care îmi mângâie faţa.
Din imensitate vin voci, zgomote de maşini, plescăituri,
Corpuri în apă. Sunete mici ca alicele, venind din apropiere,
Sunete grave, venind de la mare distanţă.
Noaptea pulsează, gâlgâie, doarme, agonizează,
Se varsă în mii de vase comunicante, se distilează, sounds in the darkness.
Pot sta treaz o noapte întreagă după ce am făcut dragoste şi acum dormi,
Pot să ascult la nesfârşit carnea ta sfântă şi înnoptată...

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabere unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Votează! | Copiază!