Venirea celestă a Fiului lui Dumnezeu

Sus, la munte, prospeţimi trecute
Se preschimbă- n frigul veşnic,
În crengişul de la poale, - i primavară,
Miezul nopţii tace, ca un sfetnic.

Pârâiaşe murmură- n neprihănire,
Pe sub crengile, de ger, momite,
Sufletul se- aude, curge- n ditirambe,
Dezmorţit, din chinurile sfinte.

Fumul greu încet se risipeşte,
S- a inscris în psalmi o primăvară,
Alungând din gânduri focul ce-amărăşte
Nesocotinţa păcatelor de-odinioară.

Ici -bucurii, dincolo, poate, - i tristeţe,
Reinviind din soare, şi adormind în nimburi,
Aşa sunt sufletele cu pecetea
Cereştilor ofrande pe- a lor chipuri.

Să nu uităm, că, dincolo de- acest miracol,
E viclenia răului şi răul rătăcirii,
Darul luminii înfruntă acest obstacol,
Cu sfinte daruri cunună toţi martirii.

Miracolul cel mare s- a săvârşit,
Şi- n suflet se va prinde zamislirea,
Să fii om bun şi suflet pocăit,
O rugă- n cer sa- nalţi de mulţumire.

Cu glas primăvăratic, smuls din neguri,
Şi răspicat, ca să despice cerul,
Scăzându-ţi zile, metehne din egouri,
În veacul nou, pribeag, să- ţi vezi eterul.

Adie- a suflet, care mugur se numeşte,
Ce- şi caută un zbucium, sa străbată
Venirea celestă a celui ce cutează
A fi, cu- adevărat, Fiul lui Dumnezeul -Tatăl.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Votează! | Copiază!