Triptic banal - III

Et tu me perdras, et je me perdrai,
Car je suis celle qui est perdue, sitot trouvée.
(Marcel Schwob)

N-ai fost cea dintâi,
Eşti însă cea din urmă —
Şi-i destul
Pentru-amanta celui care poate totul - tot ce vrea...
Am vroit să fii a mea;
Şi ai fost.
Cât timp?
Atâta cât am vrut...
Şi-azi dacă pleci,
E că vreau să-şi plimbe urma pe obrajii-ţi albi şi reci

Dinţii celor care-aşteaptă,
Dinţii celor care muşcă
Şi distrug cu lacomia tigrilor închişi în cuşcă...
Du-te...
Strada te aşteaptă, îţi surade şi te cheamă,
Strada-ţi zice: Vino,
Uită ce-ai fost ieri, căci azi eşti alta,
Uită tot ce laşi în urmă
Şi te-ndreaptă fără teamă
Spre surorile-ţi de mâine, ce tronează pe înalta
Piramidă-nfiptă-n centrul marelui oraş...

Priveşte
Cum te-aşteaptă-n colţul străzii precupeţii de senzaţii!
Câţi sunt?
Unul, doi, o sută?...
Nu... sunt mii, şi gloata creşte
Ca tumultul de ovaţii...
Cea dintâi a fost uitată,
Cea din urmă-i aşteptată,
Şi aşteptarea îi excită...

Palidă sărbătorită,
Fii de-acuma deci a lor,
Fii de-acuma-nvingătoarea
Şi învinsa tuturor.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, III, nr. 12 (25 decembrie 1909)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!