În preajma ta
Când va fi dimineață iar
Și rouă grea s-a așeza,
Iar inima-ți va bate rar,
O să m-ascund în preajma ta.
Când ziua va porni la drum
Și multe-n calea ta vor sta,
Cu inima făcută scrum
Voi fi ascuns în preajma ta.
Când seara tainic s-ar ivi
Și luna blând a lumina,
Eu nicidecum n-oi zăbovi
Să mă ascund în preajma ta.
În noaptea lungă fără vis
Când gândul rău te-ar căuta,
Deși mi-e -poate- interzis,
Mă ascund iar în preajma ta.
De-ai vrea o vorbă de alint
Spusă cu drag de cineva,
Doar eu voi fi -și nu te mint-
Acolo, chiar în preajma ta.
De vei dori să te iubesc,
Aș vrea să crezi c-a fi așa
Că ție-ntreg mă dăruiesc
Să stau numai în preajma ta.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (18 februarie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre rouă
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre interdicții
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.