Cântec

nu mi-e frică, viaţă
când sunt o parte din infinit,
o parte din marea forţă a întregului,
o lume mărginită mă înneacă
printre milioane de lumi,
sunt o stea de mărimea întîi
care se stinge totdeauna ultima.
simt timpul curgând ca mierea
şi simt şuvoiul vâscos al nopţii.
nu ştiu altceva decât lumina
eu, pe stâncă în bătaia soarelui,
vreau să dansez cu tine sirtaki
cum dansează primăvara cu cireşii
să mă desfac în braţele tale
cum se desface zborul în comete
scrie-mi, cuvântul e aripa liniştii
inimii mele îi lipseşte pieptul tău
timp- care schimbi vieţi
timp-care nimiceşti umbre
timp-care farmeci epoci
asemeni unui grăunte de sodă,
unui şarpe încolăcit,
unui recif de mare,
timp- ucigaş – fă un pas înapoi!
soarele-mi răsare în piept
până la marginea cu miere suavă
şi-mi spune: stelele
toate pieri-vor de grabă
şi, totuşi, strălucesc fără frică!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Votează! | Copiază!