Marea deșertăciunii
Sunt rob resemnat al iubirii de jar
Ce-și 'moaie tăciunele-n mare,
Dungii roșii pe apă crestez în zadar
Căci negru e totul în zare...
Nici vâsla nu poate salvare să-mi dea -
Un val a furat-o măiastru,
Iubirea-ți cea crudă mă cheamă la ea,
Dar tu ești fugită pe-un astru.
Nicicum nu te-ndupleci în cale-mi s-apari,
Înot aș dansa pân' la tine,
Strivește-ți uitarea sub talpă și sari
În valuri de negre coline.
Te caut prin lacrimi uscate de dor,
Iar sarea lor stă să mă-nece,
Acum ești lumină pe-o stea dup-un nor,
Ce-mi picură raza ei rece...
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (3 mai 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.