Glossă pentru el şi ea

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd, în mare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Reflux ţi reverie ascunsă-n depărtare,
Pierdut în risipirea din care nu mai vii.
Sunt clopotul tacerii-n ecouri de lumină,
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşind,
Eşti umbra ce mă strânge! Atât eşti de divină
Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind.

Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare
Şi talpa-ades mă strânge sub sărutarea ta,
Din valurile mării eu ţi-aş clădi palate,
Apoi tăcut m-aş pierde în unduiri de stea.
M-aş avânta spre ceruri să nu mă poată-ajunge,
De vis şi mântuire, nici stânci însângerate,
Să nu-mi mai vezi durerea, nici lacrima ce plânge...
Ecoul lor se pierde în lumi îndepărtate...

Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii
Şi mă întreb, iubito, de ce, de unde vii.
Dar nimeni nu-mi răspunde, născută eşti chemare,
Iar eu sunt clipa vieţii de vis şi alinare.
Oceanul meu iubito, te cheamă să-ntregeşti
Crenelurile vieţii... Poveşti împărăteşti
Îţi stau îngenunchiate. La fel îţi stau şi eu.
Din sfânta-mpărăţie, te voi chema mereu.

Reflux şi reverie, ascunsă-n departare...
Doar luna mai veghează întunecata zare.
Am adormit cu tâmpla de tâmpla ta lipită
Să-mi fi şi-n noaptea asta sălbatică iubită.
Să alergăm prin vise, desculţi, cu noaptea-n plete
Ca-n lanţuri de lumină, chemările ardente,
Să lege veşnicia la margine de zi,
Şi încă-o veşnicie să ne putem iubi.

Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Să-mi fie braţul fulger, să-ţi pot înlănţui
Cu ochiul gol de tine, mătăsuri moi de stele,
Ţesându-ţi giulgi de aur, iubirea vieţii mele.
Pe umeri universuri de tainice săruturi,
Să-ţi pun ofrandă încă, cea fără de-nceputuri...
În râuri veşnicia să curgă peste noi,
Ochii să nu-mi mai fie spre ziuă-atât de goi.

Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină,
Te caut, te tot caut şi plaja mi-i virgină.
Îmi spală-nsângerarea o lacrimă de mare,
Iar tu te pierzi iubito, te pierzi, te pierzi în zare!
Trec tălpi ades grăbite şi timpul se opreşte,
Amară suferinţă în mine-nmugureşte.
Înaintează valuri spre nefireasca vină
De-a te iubi o viaţă, fecioară de lumină.

Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Fior străin de mare, cu marea fredonând
Aceeaşi melodie – un clopot, o chemare,
Un gând care te-aşteaptă să reapari în zare.
Nu-ţi cer decât o şansă, un sângeriu apus,
Sărutul pentru care, luceafăr, m-am ascuns
Mânat de gelozie, în abanos de noapte,
Iar azi ţi-adorm în gânduri, un colier de şoapte.

Eşti umbra ce mă strânge... Atât eşti de divină
Că-n flori de chiparoase te-aş înveli, regină.
Pe coapsele ca neaua ţi-aş presăra cuvinte
Şi rozele le-aş pune în lacrimi şi-n cuvinte,
Ca lumea să-nflorească sub ochii mei de stele
Ţi-aş da întru mărire alese giuvaere.
Ţi-aş da o-ntreagă lume, câmpii şi munţi şi ape,
Să te mai am, iubito, atâta de aproape.

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Stii tot mai des, iubito! Mi-e gândul suferind.
Sub talpa-ţi sidefie, mătăsuri de lumină
Se-ntind să te cuprindă... Sunt îngeri ce din tină
Au renăscut iubito. Tu nu-i priveşti, ţi-e teamă
Şi în apusuri stranii te pierzi, iubită doamnă.
Mai lasă-te în valuri sub lacrimă de mare,
Priveşte depărtare şi vezi ce mult mă doare!

Că îmi doresc o viaţă să ne trezim iubind,
Tu umbra ce mă strânge, atât eşti de divină.
Cortegiul ce-ngenunche, cioclii încătuşând,
Sunt clopotul tăcerii-n ecouri de lumină.
Pierdut în risipirea din care nu mai vii,
Reflux şi reverie, atâta-ndepărtare,
Sunt vântul ce alungă nisipuri sidefii,
Eşti plaja ce mă arde când val mă pierd în mare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!