Când se întoarse acasă, dete iarăși pe la zâna. Ea, ca și de la rând, îl rugă să se dea nițel odihnei; și în acel timp îi schimbă apa, puindu-i alta în locul celei ce adusese el. Sculându-se după somn, luă borcanele cu apă și veni acasă. Atâta îi fuse mă-sii, ca să-l vază. Nu știa ce mai făcea de bucurie. Îl săruta și p-o parte și pe alta. Apoi după ce bău din apa ce-i aduse, ei îi păru că mai prinse nițel suflet. Vorbă să fie! Ea nu băga de seamă, vezi, că bucuria pentru vederea fiului său o face să fie oarecum mai sprintenă. Zmeul se da de ceasul morții când îl văzu că s-a întors cu isprava făcută. El (își) bătuse capul mult și bine să dea în cap pe fata împăratului, în lipsa fiului său, dară toate mrejele lui rămăseseră de râs; căci ea nu dete în clapca în care o împingea spurcatul. Ea nu-și putea da seamă de ce tot umblă el pe lângă dânsa cu șoșele, cu momele. Nici că visa despre ce avea de gând procletul de zmeu. Pasămite zmeului îi era frică să se ia la luptă pe față cu voinicul. Ci voia să-l piarză prin viclenie, și apoi să-și bată joc și de mă-sa, ca să-și izbândească pentru moartea fraților săi. Dară nu-i ajută Dumnezeu.
Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre moarte
- citate despre bucurie
- citate despre apă
- citate despre visare
- citate despre timp
- citate despre sărut
- citate despre suflet
- citate despre somn
- citate despre schimbare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.