Reset
Ieri
ne desena povestea pe tavan
azi
în mâna ta
aceeași cretă conturează
pe singurul perete
rămas din casa noastră
un dreptunghi cu gura căscată
mormânt
să ne înghită pe noi
cei care am fost
mâine
trup de zâmbet nou voi naște
mormântul se va ridica
din fața mea
pereții vor crește
pelerina visului
o voi îmbrăca din nou
ca o resetare a sentimentelor
și îți voi spune secretul meu
la botez
furișată prin spatele ursitoarelor
Umbra
mi-a scuipat ghinionul în cristelniță
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.