Aruncarea în valuri
Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Împleticiți în sare și guvizi
Să fie marea templul nunții noastre
Pe urmă, ușa țărmului s-o-nchizi.
Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge
Și te sărut cu univers cu tot
Pe zarea sfâșiată de păcate
Plutim râzând și ne iubim înot.
Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Și să trăim în mare neînfrânt
Să ne luăm dacă voiești la vară
Trei săptămâni concediu pe pământ.
Ți-am spus demult că pe pământ sunt rele,
Ti-am spus că marea-i căpătâiul meu,
Ți-am pregătit o flotă scufundată
Și-o nuntă pe-un vapor de minereu.
Iubita mea, să devenim acvatici,
Pământul care suntem ni-i destul,
Sătulă ești de cele pământene,
De cele pământene sunt sătul.
Ne vor privi prin sute de binocluri,
Se vor uita ca la un alt prăpăd
Mirându-se că doi fusesem parcă
Și ei pe mare numai unul văd.
Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta,
Vom reveni în anul 2000
Cu plete-ncărunțite mult de sare
Și-n brațe cu o mare de copii.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.