Ce e, oare, poezia?

Ce e, oare, poezia? Este una dintre arte
Ce se naşte ca o taină făcându-ţi din sine-şi parte.
Câte tâlcuri duce-n cuget, pline de înţelepciune
Nu poţi să le afli singur, nici o-ntreagă naţiune.

În atâta vălmăşeală de idei şi gânduri stranii
Când te urcă şi coboară ca-ntr-un iureş numai banii,
Ca sihaştru-n meditaţii, aciuat pe-o buturugă
Stă poetul prins ca-n vrajă, ticluind vers ca o rugă.

Cât de viu, dar nu trăieşte, doar scriind ce pune-n carte...
De nimic nu se-ndulceşte din ce-ar vrea, până la moarte
Şi de rabdă, mult visează şi în zi, dar şi în noapte
Ţinând soarele şi luna, ceru-ntreg de stele-n spate.

Gârbovit de-atâtea ofuri, zugrăvit a întristare,
Se-ncâlceşte printre doruri prea departe călătoare
Şi gândeşte şi socoate cum se află alinare
Pe pământ, în astă viaţă, pân' la ultima suflare

Şi curg versuri răsucite şi mai iuţi şi mai domoale,
Nici furtuni, nici vreun cutremur nu le pot şedea în cale
Şi când pana-ngălbenită ce să scrie nu mai are
Iar îl macin-o durere ce împunge şi mai tare.

Nu-i răgaz de aşteptare când alt fir cărunt mijeşte
Şi se-nalţă-n contemplare strălucind dumnezeieşte,
Căci iubind atâta viaţa şi-ai ei muguri de iubire
Roagă cerul să-i dezlege versul ce îi e psaltire.

Ce e, oare, poezia, ce-i poetul şi-a lui viaţă?
Un pachet de nostalgie cu visări de minte creaţă...
Să îi daţi, vă rog, iertare, măcar cât un bob de linte
Că-şi dă tot ce-n suflet are în vers de luare-aminte!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (9 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Votează! | Copiază!