El, cuvântul

Mă gândesc la acea vreme,
Cea mai dintru început
Când visam să scriu poeme,
Când, de dor, eram pierdut

Şi când flăcări împresoară
Din vulcanul clocotind
Din iubire de-o fecioară
Ce o văd şi-acum zâmbind...

Mă gândesc a nostalgie
Cum plăteam acel tribut
De nopţi scurse-n poezie
Având vers ca aşternut

Şi cum lira şi cavalul
Fără note îndestul
Sau un vin umplând pocalul
Nu îmi erau preambul ;

Doar iubirea cea flămândă
Pusă pe rebeliuni
Şi născută spre osândă
Făcea din condei minuni.

Marea-ntreagă de cuvinte
Cotropită de furtuni
Mi-a adus de vremi aminte
Când eu ne visam mai buni.

El, cuvântu-n versuri pline
De nimicul ce-a rămas,
Sufletului ce mă ţine,
În tăcere îi dă glas...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (28 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Votează! | Copiază!