Ce mult întuneric

Ce mult întuneric învăluie-n lume,
De el mă învălui şi eu,
E răul în clocot şi clocotu-n spume,
Iar moartea se plimbă-n cupeu.

Atâtea dihănii fac legi inumane
Ce-aruncă sărmanii în hău
Şi râuri de lacrimi se varsă-n oceane,
În rând n-ai mai sta la călău.

Fac lupii dreptate şi mieii aclamă
Căci frica în lână le-a stat,
Proţapul e sigla ce-i pusă în ramă,
Iar rama-i la capăt de pat.

Ce plânsete-s, Doamne, în sala de naşteri
Căci cheful de viaţă e flasc,
Pe cale te-aşteaptă uşi grele de maşteri
Să intri pe viaţă la teasc.

E vuiet în ceruri de-atâta obadă
Şi cazne în jugul cel greu,
Răbdarea şi piepţii încep să se roadă,
O ştie în cer Dumnezeu.

Rugaţi-vă-n taină arhangheli să vină
Şi cete de îngeri-lumini
Să vină în lume dreptatea divină,
N-aştepte mai multe pricini!

Un steag al iubirii la cer să se-nalţe
Pe-o culme-a speranţelor vii
Şi versul şi cântul pe veci fie gloanţe
Şi zâmbete dulci de copii!

Ce mult întuneric ne-nvăluie, Doamne
Şi încă eşti bun să ne ţii,
Şi-i lipsă belşugul din rodnice toamne
Ce noi le postim în chilii...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (18 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Votează! | Copiază!