Vorbind și îndemnându-se, ajunseră tocmai pe dinaintea acelei cămări; cea mai mare din surori, care era păstrătoarea cheilor, băgă cheia în broasca ușei și, întorcând-o nițel, scârț! ușa se deschise. Fetele intrară. Când colo, ce să vază? Casa n-avea nici o podoabă; dară în mijloc era o masă o masă mare cu un covor scump pe dânsa, și dasupra o carte mare deschisă. Fetele, nerăbdătoare, voiră a ști ce zicea în cartea aceea. Și cea mare înaintă și iată ce ceti: "Pe fata cea mare a acestui împărat are s-o ia un fiu de împărat de la răsărit." Merse și cea mijlocie și, întorcând foaia, ceti și ea: "Pe fata cea mijlocie a acestui împărat are s-o ia un fiu de împărat de la apus".
Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi citate despre cărți, citate de Petre Ispirescu despre cărți, citate despre superlative sau citate de Petre Ispirescu despre superlative
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.